De citit sau spus copiilor înainte de culcare (sau oricând au chef de povești).

Cei care sunt suficient de nebuni încât să creadă că pot schimba lumea, vor fi cei care o vor schimba. – Steve Jobs

Asculți povestea:

Sau o citești:

Era o bibliotecă tare frumoasă şi elegantă. Toate cărțile din lumea asta îşi doreau să fie aşezate pe rafturile ei. De aceea era şi aşa plină. Greu mai găseai un loc liber, și doar din când în când, dacă vreuna de demult acolo şi citită de prea multe ori, ceda şi pleca, lăsând un spațiu exact atât cât ocupase. Să-i ia locul o altă carte era foarte greu, nu se prea găseau două la fel. Ba erau mai lungi, ba mai groase sau mai subțiri, ba culorile coperților nu se potriveau cu vecinele.

În bibliotecă erau cărți de toate felurile şi pentru toți cititorii. Cele de jos de tot, aşezate aproape pe podea, aveau doar desene colorate şi erau pentru cei mai tineri.

Pe următorul raft apăreau paginile cu câteva cuvinte, apoi, pe măsură ce urcai, cuvintele înlocuiau tot mai mult imaginile, erau mai sofisticate, se arătau tot mai istețe.

Cum apărea prin preajmă un cititor, fiecare carte încerca să-i atragă atenția discret. O strălucire, un mic pas în față din rând, cum puteau. Toate se visau deschise şi citite.

Măcar să fie luate și răsfoite! Ar fi avut clar o şansă. Dar erau aşa de multe… Cum să te găsească tocmai pe tine?! Şi apoi, dacă te ia din raft în sfârşit cineva, ar trebui să fii pe gustul lui. Ah, dar am uitat să vă spun ceva uimitor: biblioteca aceasta nu era doar frumoasă, avea și un farmec doar al ei. Cărțile foarte dorite deveneau, cu fiecare citire, tot mai mari. Celelalte, cu coperți aproape lipite de cât timp trecuse fără a fi deschise, cu fiecare an se tot micşorau. Nimic nu le mai putea ajuta, de fapt.

Exact ca în vorba „ban la ban trage” și cititul, citit aduce. Era multă tristețe strânsă pe de-o parte, şi bucurie amestecată cu mândrie, pe de alta.

Au trecut anii, lucrurile au continuat la fel, nimic nu părea că ar mai putea să le schimbe cursul, nici pentru cărțile norocoase care, devenind tot mai mari, „săreau în ochii” vizitatorilor şi erau iar și iar răsfoite, nici pentru celelalte care, minuscule fiind, deveneau imposibil de observat.

Până într-o zi, când s-a întâmplat minunea.

O clasă întreagă de copii, sau poate chiar două, au năvălit gălăgioși în bibliotecă. Erau puşi pe şotii şi glume şi competiții – cine e primul care ajunge la cartea…, cine poate… cine ştie…

După un timp de căutări pe rafturi, când lucrurile s-au mai liniştit, o fetiță se ridică din fotoliul aşezat lângă un rând de geamuri mari, pentru cei care nu aveau răbdare până acasă să citească:

– Ați văzut ce cărți mici există, aproape ascunse?

– Nu! Nici eu! Nu…

– Hai să ne întrecem! Cine găseşte cele mai mici şi mai interesante cărți mici, este şeful clasei în locul meu.

– Da! Bine! Hai! Daaaa!

Entuziasm, care mai de care cu priviri aplecate asupra cărților minuscule răsfoindu-le, împrăștiați pe unde găseau loc, pe scaune, pe podea, pe covor. Dar, cu fiecare copertă dată la o parte, cu fiecare pagină citită, cartea creştea, devenea tot mai mare în mâinile cititorilor, fără ca aceştia măcar să observe, aşa adânciți în lectură cum erau.

Pe nesimțite, sub perechi de ochi interesați, chiar şi cele mai mici cărți au devenit mari.

Zgomot de bucurie pe toate rafturile bibliotecii, care s-a făcut astfel şi mai frumoasă în multitudinea de culori şi cuvinte alese, aşezate într-o spirală a vremurilor ce se repetă.

De atunci, din timp în timp, căte o clasă de curioşi școlari era invitată la bibliotecă ca să se întreacă în găsirea cărților uitate, devenite astfel mici, şi a le readuce în lumina reflectoarelor.

Într-adevăr sunt multe lucruri care contează, iar pe unele nu le poți vedea decât dacă ești foarte – foarte atent. Și sunt importante.

Exact ca la școală, când ești atât de sigur pe tine încât citești repede că trebuie să împarți, când, de fapt, cerința problemei spunea să înmulțești. Și la fel e și în toate afacerile, oricât de profitabile ar fi la un moment dat.

Adesea doar lucrurile mărunte pot face schimbarea în bine. Și avem nevoie de ochi străini pentru a le vedea, uneori sunt singurii care le observă.