Cine-i șefu’? și de ce ar fi bine sǎ-l cunoaștem adicǎ sǎ știm ce fel de om e? Pǎi dacǎ e vorba despre noi, mǎcar ȋnțelegem ce putem face și cum, dacǎ e despre cel mic de-acasǎ, aflǎm de ce ȋși dorește ceva și nu oricum, iar dacǎ este chiar șefu’ subiectul, o sǎ obținem sigur o promovare! Așa cǎ meritǎ sǎ citim despre tipurile de lider, care le sunt punctele forte și cele mai slabe. Fiecare are un mod unic de a acționa, are stil diferit de a atinge obiectivele, a motiva și a-și anima echipa, ori copilul sǎ-și foloseascǎ talentele.
Liderii sunt cei care inspirǎ și fiecare este unic. Dacǎ reușești sǎ-i „citești” poți „fura” ce au ei mai bun și nu vor neapǎrat sǎ și dea.
Iar celui mic de-acasǎ vei ști ȋn ce mod sǎ îi vorbești, ce tip de feedback sǎ ȋi dai, pentru a-l ȋncuraja acolo unde ȋți dorești. Și sǎ supraviețuiești presiunii pe care o simți.
Mi-a plǎcut un articol foarte serios despre stilurile liderilor, scris de Braden Becker. Tu ești pregǎtit sǎ afli care este propriul tǎu stil de conducere?
Uite cele mai ȋntâlnite tipologii (sunt mai multe dar cele neprezentate aici sunt nuanțe):
STILUL DEMOCRATIC
Stilul democratic este exact ce spune și cuvǎntul: este șeful care ia decizii ȋn baza inputurilor primite de la toți membrii echipei. Mai ȋntâi se consultǎ cu toți, pǎrerea fiecǎruia este egalǎ ca importanțǎ, și abia apoi acționeazǎ. Ȋl poți ușor recunoaște și pe copilul democratic, este ȋn mijlocul grupului, vine cu inițiativa, cu ideea „hai sǎ ne jucǎm… asta” dar ȋncearcǎ sǎ-și ȋmpace toți prietenii a cǎror pǎreri sunt diferite. Ȋl vei putea vedea organizând o rundǎ de votare, de exemplu. Ar trebui ca, mǎcar din când ȋn când sǎ facǎ exact cum vrea, ȋn felul ǎsta ȋnvațǎ sǎ ȋși asume responsabilitatea deciziei și se ferește de frustrare.
STILUL AUTOCRATIC
Aici e jale! Și acasǎ, și la serviciu. Și oriunde. Nu ține cont de nimeni, de nicio pǎrere. Este cel care decide fǎrǎ sǎ ȋntrebe dacǎ, cineva, de ce, cine. ȋși asumǎ ȋnsǎ responsabilitatea. Este puternic. Ar fi bine ȋnsǎ, sǎ o lase mai moale. Riscǎ sǎ rǎmânǎ fǎrǎ prieteni, fǎrǎ aliați. Și sǎ ȋi fie tot mai greu, pentru cǎ cei din jur se obișnuiesc leneși – cel care gândește este sefu’ ce rost are sǎ ne mai batem capul dacǎ oricum pǎrerea noastrǎ nu conteazǎ. Ai viațǎ grea șefule… La fel ca pǎrinte, dar și copilul trage – intrǎ ca tancul.
STILUL LAISSEX-FAIRE
Este șeful care nu prea face, dǎ de treabǎ altora, iar uneori nici nu verificǎ dacǎ faci. Este viațǎ fainǎ cu astfel de șef dacǎ nu te vede sǎ-ți ocupe timpul. Când apare prin zonǎ cautǎ ceva pe sub birou, prefǎ-te cǎ ești bǎgat cu totul ȋn ecranul calculatorului, atât de concentrat ȋncât nici nu auzi, nici nu poți fi ȋntrerupt. Și gata, ai scǎpat! Acasǎ nici nu știi când te trezești cu toate pe cap – inclusiv ordine la el ȋn camerǎ. Sau, tu așezi așa de frumos piesele de șah ȋn cutie… Partea mai puțin bunǎ este cǎ se poate obișnui așa. Ar trebui ca mǎcar lucrurile care ȋl ajutǎ, sǎ ȋl convingi sǎ le facǎ singurel. Și care ar fi normal sǎ le știe face. Ȋn grupul de prieteni poate trǎi foarte bine, dar are nevoie de mare putere de seducție.
STILUL STRATEGIC
Gândește pe termen lung. Face strategii urmǎrind atingerea obiectivelor de companie. Cu un astfel de șef nu riști sǎ te trezești ȋn noiembrie cǎ ești pe arǎturǎ, cǎ ȋn loc sǎ reduci costurile echipa a crescut veniturile. Vai, vai… Iar pentru acasǎ este bine dacǎ urmǎrește pregǎtirea pentru examen sau alte lucruri serioase. Dar trebuie educat sǎ vadǎ și picǎtura din ocean (sau cea chinezeascǎ – ale cǎrui rezultate nu pot fi contestate), și bucuria din ziua de azi, și ȋmbrǎcatul rapid dimineațǎ, ca sǎ nu ȋntârziem la școalǎ.
STILUL TRANSFORMAȚIONAL
Este șeful pentru care echipa este atât de importantǎ, perfecționarea fiecǎrui membru primeazǎ, ȋncât obiectivele pentru care ar trebui sǎ lucrezi sunt pǎstrate undeva, pe sub birou, sau ascunse printr-un sertar, sǎ nu le vadǎ nimeni, sǎ nu cumva sǎ le deterioreze. Sǎ fim mai buni azi decât ieri – perfect, dar pentru ce și ȋn ce mai buni, nu conteazǎ! Dupǎ atingerea acelui plus, șeful nu se oprește ȋți mai dǎ un plus, și ȋncǎ un plus, pânǎ la epuizarea ta. E bine, dar sǎ poți duce! Dacǎ e copilul de-acasǎ, va pune presiune pe tine. Și aia, și aia, și cealaltǎ. Hai! Iar copiii din grupul lui se simt mereu ȋn presiune, ca și când i-ar asculta proful la fiecare orǎ, dar și sunt susținuți, sunt ȋmbǎrbǎtați, dar fǎrǎ a avea vreun beneficiu real. Cam alandala toate! Bune și frumoase dar aiurea.
STILUL TRANZACŢIONAL
Faci – primești, nu faci – plǎtești. Pe scurt. Pentru fiecare obiectiv atins, echipa primește bonus, dacǎ greșești ȋntr-un fel sau altul, ești pedepsit. Ești la judecatǎ. Și atunci este absolut obligatoriu sǎ te asiguri cǎ ai ȋnțeles ce așteaptǎ șeful de la tine și cǎ acel obiectiv pentru care muncești este SMART (specific, mǎsurabil, posibil a fi atins, realistic și cu timp de realizare). Altfel apar mari nemulțumiri de ambele pǎrți. Ce mic trebuie ajutat sǎ ȋși pǎstreze prietenii, sǎ lase garda jos. Va fi mai atent la ce fac alții și nimeni nu scapǎ ochiului atent – nici tu, nici ei. I-ai greșit cu ceva – o sǎ afli repede.
Probabil cea mai importantǎ este adaptarea. Fiecare dintre noi ne naștem ȋntr-un fel, la fel copiii noștri, dar dacǎ ȋnvǎțǎm și ȋi ȋnvǎțǎm cǎ lucrurile pot fi fǎcute și altfel, diferit, asigurǎm eficiența și, ȋn final, succesul.
